Activitate publicistică/ Lucrări ştiinţifice

A participat cu lucrări ştiinţifice la majoritatea evenimentelor cu acest caracter (congrese, sesiuni de comunicări ştiinţifice ale Facultăţilor de Medicină Veterinară din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara).
O parte din lucrări le-a publicat în revistele de specialitate:
Folosirea unui vaccin polimicrobian acetonat (din enterobacterii, stafilococi şi streptococi), în profilaxia avorturilor şi enteropatiilor la taurine, autori: Petculescu, S. Mihăilescu, Maria Timoceanu, Teodora Cotu, N. Ieremia, Tr. Solcan, Şt. Dinu (1972). Rezumatele referatelor şi comunicărilor sesiunii ştiinţifice a Institutului de Cercetări Veterinare şi Biopreparate ,,Pasteur“ Bucureşti;
Studiul infecundităţii la vacă, consecutivă anestrului după fătare, autor: Dinu Şt. Facultatea de Zootehnie Bucureşti, 1975;
Un caz particular de colică la iapă gestantă şi posibilitatea intervenţiei chirurgicale pentru remediere. Producţia animală. Zootehnie şi Medicină Veterinară nr.7, autori: Dinu Şt., V.V.Popa, 1989;
Traumatisme abdominale la animale, autor: Dinu Şt. Revista Română de Medicină Veterinară, vol.I(4), 1991;
Unele particularităţi ale tratamentului chirurgical în cenuroza rumegătoarelor mici, autori: Dinu Şt. Revista Română de Parazitologie, 2(1), 1992;
Ocluzia esofagiană neoplazică la capră, Dinu Şt. Revista Română de Medicină Veterinară, vol.II (3-4), 1992;
Aspecte cu privire la afecţiunile aparatului genital la animale, autor: Dinu Şt., Al. Grecioiu, V.V.Popa. Lucrări ştiinţifice. Universitatea de Ştiinţe Agronomice ,,Ion Ionescu de la Brad“ Iaşi, 1993;
Chirurgie équine en Roumanie. Traitement d’une torsion du côlon ascendant, autor: Dinu Şt. La semaine vétérinaire. France, 1993;
Observaţii asupra unor boli cefalice la animale, autor: Dinu Şt. Revista Română de Medicină Veterinară, vol.III, 1993;
Consideraţii asupra unor afecţiuni ale regiunii cervicale la animale, autor: Dinu Şt. Revista Română de Medicină Veterinară, vol.IV, 1994;
Eventraţie spontană gigantă la un mânz, autor: Dinu Şt. Revista Română de Medicină Veterinară, vol.IV, 1994;
Afecţiuni ale regiunii coloanei vertebrale şi ale aparatului locomotor la animale, autor: Dinu Şt. Al VI-lea Congres Naţional de Medicină Veterinară, Sinaia, 1994;
Cazuistica Clinicii Veterinare Caracal, autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.6, 1995;
Unele incidente ale intervenţiilor chirurgicale la animale, autor: Dinu Şt. Al XXII-lea Simpozion ,,Activităţi în patologia animalelor domestice“ Cluj-Napoca, 1996;
Incidente şi accidente survenite cu ocazia unor intervenţii pe animale, autor: Dinu Şt. Revista Română de Medicină Veterinară, vol.VII, 1996;
Aspecte privind leziunile traumatice deschise, autor: Dinu Şt. Sesiunea Ştiinţifică anuală de Medicină Veterinară, Iaşi, 1997;
Complicaţiile aseptice şi septice ale plăgilor la animale, autor: Dinu Şt. Al VII-lea Congres Naţional de Medicină Veterinară, Voineasa, judeţul Vâlcea, România, 1997;
Intervenţii chirurgicale pentru rezolvarea unor plăgi din regiunea gâtului la animale, autor: Dinu Şt. Sesiunea Ştiinţifică anuală de Medicină Veterinară, Iaşi, 1998;
Aspecte privind afecţiunile aparatului genital la animale în judeţul Olt, autori: Dinu Şt., A. Grecioiu, V.V.Popa Revista Română de Medicină Veterinară, vol. VIII, 1998;
Câteva aspecte şi cazuri din Clinica Veterinară Caracal, judeţul Olt, autor: Dinu Şt. Sesiune Ştiinţifică anuală de Medicină Veterinară, Iaşi, 1999;
Date asupra etiopatogeniei, simptomatologiei şi terapiei plăgilor regiunii toracelui la animale, autor: Dinu Şt. Sesiune Ştiinţifică anuală de Medicină Veterinară, Iaşi, 1999;
Observaţii asupra unor leziuni traumatice deschise din regiunea abdominală la animale, autor: Dinu Şt. Revista Română de Medicină Veterinară (supliment) vol.X, (3). Al VIII-lea Congres Naţional de Medicină Veterinară, Băile Felix, judeţul Bihor, 2000;
Cazuri clinice privind patologia glandelor salivare la animale, autori: Dinu Şt. Simpozion jubiliar 40 de ani de învăţământ medical veterinar la Iaşi, 2001;
Studiul fistulei sinusului maxilar rostral la o cabalină, autor Dinu Şt. Simpozion jubiliar 40 de ani de învăţământ medical veterinar la Iaşi, 2001;
Iatropatii de explorare în medicina veterinară, autor Dinu Şt. Congresul al IX-lea Naţional de Medicină Veterinară, Iaşi, 24-27 septembrie, 2003;
Iatrogeneze în chirurgia pe animale. Lucrări ştiinţifice, medicină veterinară, autor: Dinu Şt. vol.XXXVII, 2004, Timişoara;
Gangrena gazoasă a capului la cal, autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.64, 2005;
Complicaţii grave ale flegmonului grebănului la cal, autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.65, 2005;
Patologia iatrogenă a venei jugulare la vacă. Complicaţii şi implicaţii, autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.66, 2005;
Etiopatogenia, siptomatologia şi terapia afecţiunilor, glandelor salivare la aniamale, (partea I-a), autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.67, 2005;
Etiopatogenia, siptomatologia şi terapia afecţiunilor, glandelor salivare la aniamale, (partea a II-a), autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.68, 2005;
Procese tumorale şi pseudotumorale ale regiunii capului la animale, autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.70, 2006;
Procese tumorale şi pseudotumorale ale regiunii gâtului la animale, autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.71, 2006;
Procese neoplazice din regiunea trunchiului şi cozii la animale, autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.72, 2006;
Diverse aspecte ale localizării tumorale la nivelul membrelor toracice şi pelvine la animale, autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.73, 2006;
Studiul infecundităţii la vacă consecutiv anestrului după fătare, autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.76, 2007;
Rolul unor factori în intervenţiile chirurgicale dificile la animale, autor: Dinu Şt. Congresul al X-lea, 18-21 sept. 2007, Poiana Braşov;
Aspecte din unele afecţiuni chirurgicale ale diverselor regiuni anatomice la animale, autor: Dinu Şt. Sesiunea Ştiinţifică Anuală de Medicină Veterinară, Bucureşti, 2008;
Oncopatii ale aparatului genital femel şi mascul. Aspecte clinice şi terapeutice, autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.88, 2009;
Aspecte ale patologiei chirurgicale ale aparatului urinar la animale, autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.89, 2009;
Etiology, symptomatology and therapy in some surgical diseases at mammals and birds, autor: Dinu Şt. Sesiune Ştiinţifică anuală de Medicină Veterinară, Iaşi, 2009;
Afecţiuni chirurgicale ale diverselor regiuni anatomice la animnale, autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.90, 2009;
Afecţiuni ale rectului şi anusului la mamifere şi păsări, autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.91, 2009;
Etiologia, simptomatologia şi terapia în unele afecţiuni chirurgicale la mamifere şi păsări, partea I, autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.92, 2009;
Singnificant aspects of the surgical diseases diversity in mammals and birds, autor: Dinu Şt. Sesiune Ştiinţifică anuală de Medicină Veterinară, Bucureşti 19-20 nov. 2009;
Etiologia, simptomatologia şi terapia în unele afecţiuni chirurgicale la mamifere şi păsări, partea II, autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.93, 2009;
Influenţa unor factori asupra rezultatului intervenţiilor chirurgicale din regiunea capului la animale, autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.94, 2009;
Influenţa unor factori asupra rezultatului intervenţiilor chirurgicale din regiunea gâtului la animale, (parteaI-a), autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.95, 2009;
Constatări privind necesitatea şi posibilitatea respectării unor principii în intervenţiile chirurgicale pe regiunea trunchiului şi membrelor la animale, (partea I-a), autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.95, 2009;
Constatări privind necesitatea şi posibilitatea respectării unor principii în intervenţiile chirurgicale pe regiunea trunchiului şi membrelor la animale, (partea a II-a), autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.97, 2010;
Cauzele şi modalităţile terapeutice în afecţiuni chirurgicale la animale, autor: Dinu Şt. Al XI-lea Congres Naţionall de Medicină Veterinară, Bucureşti, 8-11 mai 2011;
Diversitatea anomaliilor şi monstruozităţilor regiunii capului la animale, autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.102, 2011;
Diversitatea anomaliilor şi monstruozităţilor la animale (partea I-a), autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.103, 2011;
Diversitatea anomaliilor şi monstruozităţilor la animale (partea a II-a), autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.104, 2011;
Paraziţi şi parazitoze din zona sudică a României. Protozooze, Trematodoze şi Cestoze, (partea I), autor: Dinu Şt. Jurnal Medical Veterinar nr.105, 2012.